La mijlocul lunii octombrie am avut norocul să ajung în aceste minunate locuri pe care îmi doresc să le pot vedea si iarna, cred că arată tare bine înghețată.
Izvorul Bigăr este o arie protejată de interes național, rezervație naturală de tip mixt, situată în județul Caraș- Severin și face parte din Parcul Național Cheile Nerei- Beușnița. A fost înființată în 1982, are 177 de hectare și include izvoare, chei, abrupturi calcaroase, văi, lapiezuri, doline, ponoare, peșteri, avene, poieni și pajiste. Una din zonele mele preferate de care nu te saturi oricât ai sta prin zonă. Izbucul Bigar este un izvor puternic alimentat de un curs de apă subteran ce străbate peștera cu același nume din munții Aninei, se varsă în pîrâul Miniș de pe un prag formând o cascadă de tuf calcaros ce poarta numele de Cascada Bigăr.
Peștera unde am urcat destul de greu dar nu imposibil. Si cum fiecare loc are o poveste, și acesta are una tare frumoasă!
Demult, trăia pe meleagurile mirifice ale Văii Almajului o familie de țărani gospodari a căror singură amărăciune era lipsa unui urmaș. Intr-o noapte, femeii i se arătă în vis o vrăjitoare care îi spuse că doar dacă va bea apă de la izvorul de sub stâncă, va naște o fată căreia nu-i va fi îngaduit niciodată să se îndragostească dacă va dori să trăiască. Femeia merse la izvor și bau apa, iar nu după multă vreme, născu o fetiță. Copila fermeca cu privirile orice ființă îi stătea în preajmă și deveni o fecioară rîvnită de toți flăcăii ținutului, însă inima ei tînjea după un singur flăcău, după Bigăr. Tatal fetei o închise în grota de deasupra izvorului și strigătele ei de ajutor fură auzite de vrăjitoare care îi șopti: ''Singurul lucru pe care pot să-l fac pentru tine este să-ți transform părul într-o cascadă pe care vor aluneca lacrimile tale. Vuietul cascadei îl va aduce pe cel pe care îl iubești aproape de tine dar, nu ve-ți putea niciodată trăi în această lume, el se va îneca în lacrimile tale și ve-ți muri amândoi spre a renaște în Tărâmul Regăsirii Dorului.'' Toate se petrecură cum sortise vrajitoarea iar cascada rămase marturie iubirii care a învins limitele ființei umane dar și a faptului că dragostea înseamnă fericire și sacrificiu deopotrivă.
Doamne! Ce peisaje, ce zone superbe avem la noi în tara! Nu am ajuns pana acum la cascada Bigar dar trebuie sa ajung primavara aceasta!
RăspundețiȘtergereAsa articol mai zic și eu! Când nu mai știm unde sa plecam la plimbare, îl accesez și ma inspir din aceste locuri minunate.
RăspundețiȘtergerePeisajele sunt minunate, povestea insa e atat de sensibila..
RăspundețiȘtergereAi mei au fost la această Cascadă și au spus că este minunată. Am vazut-o și eu prin video și poze, dar abia aștept să ajung acolo.
RăspundețiȘtergereCe poze frumoase! Cascadele sunt minunate!
RăspundețiȘtergereUn loc minunat,unde vreau sa ajung la vară. Iar legenda e tare frumoasă! 😍
RăspundețiȘtergereDoar am vazut imaginile si deja m-am relaxat putin, abia astept sa ies in natura
RăspundețiȘtergereMinunata tara avem. MI NU NA TA!!!
RăspundețiȘtergereUau, nu știam, dar mă bucur că am aflat!
RăspundețiȘtergereE bine că reușim să mai ieșim în evidență în lume și cu alte lucruri, bune, nu doar cu cele negative.
O, DA! Își merită din plin locul! Este absolut fantastică, extraordinară... nu sunt cuvinte care să o descrie așa cum merită această minune pe care o avem!
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru articol, cu toat ce ai pus în el, dar mai ales suflet!
Ce frumoasa e cascada aceasta, sper sa o vizitez si eu in viitor.
RăspundețiȘtergereTare mult îmi doresc să ajungem și noi la minunata cascadă!
RăspundețiȘtergereWow! Ce loc minunat! Si se afla la noi in tara, peisajul mirific m-a cucerit.
RăspundețiȘtergereAm vazut-o doar in poze, insa cred ca in realitate este cu adevarat incredibila!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru imagini, draga Carmen! Sunt cu adevarat minunate!
E superba intreaga zona de acolo, nu doar cascada. E o placere sa mergi pe cheile Nerei.
RăspundețiȘtergereArata extraordinar! Am tot vazut-o in fotografii si mereu mi-a lasat aceeasi impresie: de maretie!
RăspundețiȘtergeretot aud pareri si pareri, ba ca ar fi, ba ca nu ar fi. dar abia astept sa ajung acolo!
RăspundețiȘtergereO legenda minunata si o cascada si mai frumoasa. Nu stiam legenda , e prima data cand o aud si la fel ca toate legendele noastre este impresionanta. Acum stiu de ce ai trecut in octombrie prin Craiova.
RăspundețiȘtergere