Totalul afișărilor de pagină

marți, 31 martie 2015

Driftwood sau ....iata ce pot face...2 maini dibace! :)

                  Aceasta este o postare musafir- Guest post-
-iar musafirul de astazi este prietena mea Dana care locuieste pentru un timp cam departe, dar ne vom vedea curand. Sa va arat ce minunatii a realizat.          
                            Tehnica se numeste Driftwood, adica ramasite de lemn spalate de oceane, mari, lacuri, rauri, ca urmare a inundatiilor, vanturilor puternice, naufragii etc. Eroziunea si actiunea valurilor pot face dificil sau imposibil de determinat originea unei anumite bucati de lemn. Pot fi folosite ca mobilier decorativ sau pentru creearea unor altor forme, si ca element in peisajul acvariilor. Se mai pot folosi si alte materiale gasite, plase de pescuit, pietre, scoici etc. Bineinteles ca este o munca destul de mare de depus, de curatat si tratat lemnul si iti trebuie si mult mult simt estetic. Pe care, prietena mea Daniela il are din belsug...sper ca nu ati uitat gradina ei :), daca da, o sa va amintesc curand de ea cu niste fotografii! Habar nu aveam de aceasta tehnica, admiram bucatile mai ciudate de lemn spalat de valurile marii, dar artistul din mine tacea malc :))). Acum am aprofundat si am vazut ca multa lume se ocupa cu asa ceva si chiar se pot vinde.
                              Va las cu fotografiile, drept sa va spun, eu am ramas cu gura cascata cand le-am primit, chiar daca stiam ce lucruri minunate ii ies din maini, tot m-a uimit! Ideea a pornit de la un perete gol, pe o veranda...care, cica...ii statea pe creieri...pardon...asa a zis :)))





 un superb suport de lumanari







 scaunelul si vasla, au fost gasite pe plaja, curatate si vopsite, scaunelul este perfect acum ca si suport pentru  un terrarium- un ecosistem de plante in miniatura pastrat ca obiect decorativ sau ornamental, la fel ca un acvariu.


 
este ca merita tot efortul???




 acesta este urmatorul proiect, o rama de oglinda din driftwood, nu este gata dar sigur o sa fie superba!
Multumesc Danutei pentru aceste minunatii!
Ce parere aveti? va incumetati??
Coco

vineri, 27 martie 2015

Vacanta la Roma

                 

                          Ati vazut filmul din 1953 cu Audrey Hepburn? De cand l-am vazut prima data, visam sa ma plimb prin centrul Romei. Fusesem in Italia, dar numai in nord, departe de Roma si ramasesem cu un gol pe care l-am umplut acum, nu in totalitate, nu am avut timp sa punctez toate obiectivele, dar sigur ma intorc acolo.  Am imprumutat o pereche de tenisi cu un numar mai mare, o vesta barbateasca :)...eu venisem cu ghetute cu toculet pe care le-am abandonat dupa prima zi. Trebuia sa vad Fontana di Trevi la apus....la apus a fost.....dar era in renovare! Se spune ca daca arunci un banut in ea, te vei intoarce la un moment dat acolo. Am aruncat 2...ca sa fiu sigura :))).


                      Am vizitat Colosseumul- cel mai mare amfiteatru construit vreodata in Imperiul Roman, Columna lui Traian, Arcul lui Constantin, Forumul Roman, Monumentul Vittorio Emanuele, Podurile peste Tevere-  raul Tibru  mi-au placut in mod deosebit, castelul Sant- Angelo, multe alte obiective ratate din lipsa de timp-vroiam sa fac prea multe..., m-am plimbat pe Via Del Corso,  Via Del Babuino si alte minunate stradute. Vaticanul din pacate nu l-am putut vizita, ne-am plimbat prin piata, fusese o slujba importanta si l-am auzit pe papa, nu-i nimic...
                                         ......monedele aruncate in Fontana lucreaza si voi reveni :))


              Am bifat plimbari lungi, peste 10 kilometri zilnic pe jos, petrecere de 8 martie la un restaurant in care canta o formatie italiana, shopping, chiar si un parastas la o familie de romani :)

 nu este Eva...nu stiu cum, ma pocnise un dor de ea si am gasit o inlocuitoare pentru cateva minunte...

Va las cu pozele, cateva, habar nu am ce ar trebui sa aleg, ca am peste 1000, eu si turistii japonezi :)))


                      Deci asa ramane! Revin curand!!
                                  Coco