Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 19 septembrie 2020

Traseu Canionul 7 scări- o minune a naturii pe care nu trebuie să o ratezi

         In zona Brașovului, vă așteaptă un loc minunat în care puteti petrece o zi întreagă în natură, nu va plictisiți și aveți și aventură, chiar din plin. Vă așteaptă un canion, adică o prăpastie adâncă între 2 pereți verticali, săpată de apă în stanca unui munte, din masivul Piatra Mare. Canionul este unic in Europa de Est și dateaza încă din mezozic, aici fiind inițial un fund de mare, unse se pare că au locuit dinozauri. Din Timișul de Jos, mergeți pe șosea până unde puteți lăsa mașina, apoi încetișor după o barieră, pe malul pârâului 7 Scări, pe un drum forestier sau când apa nu este prea mare, chiar pe lângă albia ei. Incet, urcați drumul nu foarte obositor, îl urca și copiii.











          Dupa o oră de mers, mai mult sau mai puțin, în funcție de câte fotografii vrei să faci, ajungi la o cabană de lemn, cumperi bilete pentru intrarea în canion, contra sumei de 10 lei și de aici încolo, începe aventura. Se numește 7 scări după scarile care urca în canion, scari înlocuite recent cu unele foarte sigure și moderne, cu înălțimi între 3 metri și 15 metri, scări verticale și cu puține emoții când le urci prima dată. După fiecare dintre scări te așteaptă un peisaj uluitor, printre labirintul de stânci, la scara cea mai înaltă, găsești o spectaculoasă cascadă, unde sigur rămâi fără cuvinte. Aici sigur te vei uda dacă cumva bate vântul, așa că dacă nu este vară și foarte cald, ai nevoie de o pelerină. Canionul nu este foarte lung, cam 200 de metri, rămâi cu gura cascată și când începi să realizezi minunea de loc unde te aflii, se termină. Insă sigur îți vei dori să îl mai parcurgi și altă dată. Se coboară ușor prin padure apoi, sau tot pe marginea apei.





 câteva fotografii care nu sânt facute de mine, băgasem telefonul în buzunar de emoții 





             O legendă spune că o drumeție prin canion era un test pentru tinerele care vroiau să se mărite, canionul fiind locul de promenadă al mocanilor din Săcele și tinerii feciori își supuneau iubitele la 2 probe, una să urce în canion să vadă cât de puternice sânt și să stea împreună o noapte deasupra canionului, un test menit să-i țină împreună pentru toată viața.



                      Un loc spectaculos și puțină adrenalină, eu îmi doresc să ajung din nou în aces loc, acum știu ce mă așteaptă și voi face traseul fără emoții. Este un traseu mediu, am văzut și persoane care aveau probleme la picioare. Poți testa si tiroliana insă în acest caz nu intri in canion, tiroliana coboară de la cabana de unde se cumpără biletele. 
                 Cu multă atenție în canion, experimentezi un loc minunat! 
          Aer curat, peisaj superb si senzații pe care nu le uiți așa ușor!



9 comentarii:

  1. Pt mine sunt chiar amintiri din copilărie :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am făcut acest traseu, dar este următorul pe lista mea. ❤️

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos! Imi plac pozele, traseul e minunat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Te admir pentru energia de a parcurge astfel de trasee !

    RăspundețiȘtergere
  5. Un traseu minunat! Multumesc pentru poze, draga Carmen!
    O saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  6. Peisajul este superb. A trecut destul de mult timp de la ultimul traseu parcurs pe munte. Mi-as dori sa ajung si eu aici

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce locuri frumoase avem! As vrea sa ajung si eu acolo!

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt la nivelul de : vis, dorință...
    Poate mă ajuta , totuși, Domnul , să ajung si eu pe acolo...

    RăspundețiȘtergere