Mănăstirea Cozia- sec.XIV- 1386

              Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate,
                 Către tărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
              Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate
                 Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc.
                        Umbra lui Mircea la Cozia, Grigore Alexandrescu

             Ctitoria lui Mircea cel Batran care păstrează în pronaus fragmente din pictura originală, cunoscută ca cel mai vechi complex monument istoric și de artă din România. Pe peretele occidental, sînt picturi care îl reprezintă pe Mircea și pe fiul sau Mihail, care poartă ținute cavalerești, în stînga se poate vedea portretul lui Serban Cantacuzino.

              In pronaos se află mormintele lui Mircea și ale călugăritei Teofana, mama lui Mihai Viteazu, devenită călugăriță dupa moartea fiului ei. Singurele obiecte rămase de pe vremea domnitorului- doua clopote- au fost împărțite și duse: unul la Episcopia Râmnicului, celalalt la Episcopia Argeșului, doar o mică bucată din mormîntul domnitorului fiind păstrată în Mănăstirea Cozia, o minune a Evului Mediu românesc, fostă necropolă, școală, azil, temniță și cazarmă de-a lungul vremurilor.

             Conform unei legende, la originea construirii mănăstirii se află o ''arătare Dumnezeiască'' care i s-a dezvăluit domnitorului Mircea cel Mare, domn al Tării Românești între 1386-1394 și 1397-1418. Legenda spune ca în timpul unui război împotriva ungurilor sau otomanilor, nu se știe exact, și-a stabilit ca sediu al oștii un loc de pe Valea Oltului. In timp ce dormea în cortul domnesc pe pajiștea din fața muntelui, voievodul a avut un vis după care, în dimineața următoare, a hotărît ridicarea mănăstirii, exact în acel loc. Initial se numea Nucet, datorită regiunii unde se cultivau mulți nuci, apoi a luat numele muntelui vecin. La Muzeul National de Arta al României se afla un epitaf de o valoare excepțională, o capodoperă a broderiei realizată între anii 1395-1396, țesută pe matase cu fir de argint și argint aurit, cu tema Plangerea. In 1415, domnitorul a dăruit mănăstirii punctul de hotar dintre  Transilvania și Tara Românească, administrarea vămii.

             In 1418, cand domnitorul trece la cele vesnice, este înmormîntat, conform dorinței, la Mănăstirea Cozia, care este cea mai frumoasa și importantă ctitorie a domnitorului, una dintre cele mai autentice nestemate ale arhitecturii bisericești autohtone, moștenire spirituală si artistică neprețuită în istoria poporului român.