Totalul afișărilor de pagină

vineri, 13 martie 2020

Vizită la salina din Slănic Prahova


             Deoarece în zonă sînt zăcăminte considerabile de sare, în jurul anului 1685, spătarul Cantacuzino a cumpărat o moșie și a deschis o mină de sare, în zonă existînd ocne vechi de sare, de mici adîncimi. Mina Unirea, cum se numește, a fost deschisa în 1943, cu 15 camere cu profil trapezoidal. Pînă în 1972 a fost exploatată, de atunci încoace fiind deschisă publicului.


             Este impresionantă, adîncimea ei fiind de 217 metri iar camerele trapezoidale au 55 de metri înaltime, aerul este bogat în ioni de sodiu, factorii alergeni lipsesc și este un microclimat special ce constituie un mijloc natural de tratare al afecțiunilor respiratorii cu succes. Circuitul turistic parcurge un traseu de-a lungul căruia se pot admira elemente din structura internă a masivului de sare, reprezentate prin cute pe zeci de metri, marcate de benzi cu multe nuanțe de gri și alb și diverse caracteristici mineralogice- structura, textura, mod de cristalizare- foarte frumoase.





             Găsim locuri amenajate pentru sport, fotbal, volei, tenis, multe basoreliefuri înfățisînd diverse statui: Mihai Viteazul, Eminescu, Decebal, Traian și o catedrală unde te poți reculege. S-ar putea aranja mai multe, loc este suficient, ar merge facute multe alte lucruri frumoase aici. Probleme de sănătate precum bronșita, sinuzita, alergii, astm se ameliorează sub efectul acestor aerosoli salini. Salina este în topul celor mai mari din Europa, nu și printre cele mai frumos amenajate, mai au de muncă la acest capitol. Si chiar ar merita pentru proprietățile terapeutice de excepție pe care le are. Stațiunea merită și ea vizitată, atat pentru o cura salină cît și pentru Lacul Sărat unde poți face băi sărate și de nămol. Curele în salină sînt benefice atît pentru cei cu afecțiuni cît și pentru cei sănătoși. Prin natura sa, sarea acționează ca un dezinfectant, împiedicînd astfel, dezvoltarea culturilor microbiene. Tratamentul nu duce la vindecarea bolilor, ci doar la ameliorarea simptomelor, mai ales în cazul copiilor și dacă tratamentul este început precoce.



 un super aranjament salin, cu luminițe inter-schimbabile, de foarte mare efect vizual









           In salină se petrec diverse evenimente din cînd în cînd sau competiții sportive. Cea mai bună oră de tratament este dimineața, deși este coadă cam mare la intrare. Eu am fost în jur de ora 15,30 și nu am stat chiar atît de mult. Oricum, merită o cură de cîteva zile și o vizită a stațiunii.


7 comentarii:

  1. Pana in 1989 am vizitat salina de trei ori - nu arata la fel de spectaculos, dar imi amintesc ca erau acolo niste paturi "de campanie" ocupate cu oameni veniti la tratament.
    Multumesc pentru fotografii!
    Weekend frumos iti doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Parintii ma tot bat la cap sa merg la salina pentru ca imi face bine la plamani dar, sincera sa fiu, nu am ajuns pana acum in vreo salina. Am o anumita teama de a fi atat de adanc in pamant. Pana la urma ajung eu acolo...intr-un fel sau altul! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Salina e magnifică, am fost acolo de câteva ori, dar mai demult. Întrebarea e: a fost schimbat liftul ăla îngrozitor? Coborai pe întuneric beznă într-o hodoroagă care făcea un zgomot îngrozitor, te întrebai dacă ai să mai vezi lumina zilei vreodată... :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu stiu de lift nimic, noi am coborat cu niste microbuze, habar nu am cum e cu liftul!

      Ștergere
  4. Si eu am fost in 2001. Mai merge parca un lift din cele 4. Doua erau picate :))). si asta pe care l-am folosit noi facea ca toate cele. Interesant ... deci acum e cu microbuze. :D

    RăspundețiȘtergere