Totalul afișărilor de pagină

luni, 29 aprilie 2019

Peleșul, simbolul Regalității- partea a-I-a


           Pentru că în curînd serbăm Ziua Regalității, pe 10 mai, sărbătoare națională, am ales să vă prezint cîteva lucruri despre Castelul Peleș și muzeul castelului, castel ce reprezintă prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente din România și din Europa. Este construit pe domeniu regal de la Sinaia, început în 1883 și finalizat în 1914. Are 170 de camere, 30 de băi, unul din cele mai moderne reședințe regale europene și beneficiază de un patrimoniu artistic impresionant, vitralii, mobilier, arme din secolul XV-lea. Avea încă de atunci electricitate, lift interior și încălzire centrală, o perlă pentru sfîrșitul secolului al XIX-lea.











 statuia reginei Elisabeta, supranumită și Carmen- Silva,  prima regină a României, regina- poetă, o interpreteaza lucrand dantela cu suveica, făcea des acest lucru.









          Holul de onoare reprezintă principala sală de primire a oaspeților. A fost amenajat între anii 1910-1911 după modele germane reprezentative pentru stilul Renașterii germane, cu decorațiuni în lemn de nuc bogat sculptat, cu lucrări în alabastru și panouri în tehnica marchetăriei. Sînt expuse o serie de tapiserii realizate în secolul al XVIII-lea, fotolii cu spătar înalt cu tapițerie Beauvais și piele de Cordoba, lăzi din lemn sculptat, reproduceri după piese italiene renascentiste. Plafonul din sticlă și decorat cu vitralii, se deschide acționat manual sau electric.












       Sălile de arme au fost amenajate între anii 1903-1908 în stilul Neo-Renașterii germane. Este prima dată cînd reușesc sa le vizitez, mulți ani nu au fost deschise pentru public și de cate ori am venit la castel nu se puteu vizita. Este o colecție foarte mare de arme europene, germane, spaniole, italiene, precum și orientale. Armurile realizate din otel, din secolele al-XV-lea și al-XVI-lea, iar armura completă pentru turnir, de tip maximilian este unică în România. Armele orientale provin din ateliere africane, turcesti, persane, indiene și japoneze și găsim aici unele dintre cele mai valoroase arme de colecție, o sabie turcească de paradă și o pușcă din oțel de Damasc cu sidef.



















         ''Castelul este un simbol al independenței și puterii țării noastre. Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea și dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.''
          (Majestatea Sa Regele Mihai)

12 comentarii:

  1. Hristos a Inviat!

    <3 ce frumos!
    O adevarata bucurie mi-ai facut in aceste zile se sarbatoare! Mi-a placut tare mult calatoria virtuala la Peles. L-am vizitat candva de mult... l-am revazut (la exterior) in mai multe ocazii.
    Este un loc aparte.. ai impresia ca se opreste timpul si intri in alta dimensiune. Ma gandesc ca, prividu-l si descoperindu-l ma intreb mereu cum ne-ar fi fost daca.... :).
    Uneori ma gandesc ca poate am fi avut un alt ritm, o cadenta... cine stie :).
    Abia astept episodul 2.
    pupici cu drag!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos acest articol! Am fost de mai multe ori la Peleș, dar nu știu cum se face că niciodată nu am intrat înăuntru... Mersi că ne-ai arătat și noua. Zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce de poze ai reușit să faci! Chiar este un Castel foarte frumos. Mă bucur că stau în Sinaia :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Spre rusinea mea nu am fost inca la Peles. Urmeaza insa vara asta 💕

    RăspundețiȘtergere
  5. Am vizitat atat Pelesul, cat si Pelisorul. Sunt deosebite.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma bucur ca avem astfel de comori in Romania. Ar trebui sa le protejam pentru a putea sa ne bucuram de ele cat mai mult timp

    RăspundețiȘtergere
  7. Pelesul este superb. Merg de fiecare data cu drag acolo.

    RăspundețiȘtergere
  8. Arata absolut superb Pelesul! 😘 De vis! Abia astept sa am ocazia sa il vizitez si eu la interior. L-am vazut doar la exterior pana acum.

    RăspundețiȘtergere
  9. Este absolut superb acest castel ❤️ L-am vizitat de 2-3 ori dar nu ma satur niciodată ❤️

    RăspundețiȘtergere
  10. Hello I love The Nice pittoreska. Have a Nice Day hugs Nina

    RăspundețiȘtergere
  11. Am fost si noi la Peles si vara si iarna. Frumos tot anul de vizitat.

    RăspundețiȘtergere
  12. Frumoasa prezentare a Pelesului, deja stiut, dar niciodata indeajuns. Multam :) Numai bine!

    RăspundețiȘtergere