Dacă ai fost să vezi Cascada Bigar, trebuie să treci neaparat și pe la Cascada Cârșa. Cu un debit ceva mai mare când ploua decât Bigărul ți foarte aproape de prima, are o cadere de 30 de metri, un minunat strat de mușchi și o culoare puțin lăptoasă. Este foarte frumoasă deși nu este atât de cunoscută și nu are nici faima vecinei ei. Stâncile calcaroase de aici și perdeaua de apă, am înțeles că ascund o peșteră. Este alimentată cu apa ce provine din precipitații, deseori vara seacă și atunci se poate intra în peșteră, care este îngustă și întunecoasă. Ploile sănătoase fac un adevărat spectacol din aceste căderi de apă, in momentul în care am fotografiat-o, nu era tocmai în formă, nu plouase de mult timp. O găsești cam la 10 kilometri distanță de Cascada Bigăr și am înțeles că și înghețată este de vis.
Locurile sânt foarte frumoase și puteți face drumeții în zonă. Cheile Minișului din Munții Aninei sânt pe cursul râului Miniș si se întind pe 14 kilometri. Chiar imi doresc să revin în zonă, deși este departe de casă.
Am fost acum doi ani si le-am vizitat, superba zona, mi-a placut tare mult.
RăspundețiȘtergeree superba! eu nu cred ca am vazut decat cascada putnei si duruitoarea, atat
RăspundețiȘtergereHello,:=) Extraordinary beauty in this location. Wonderful images of the waterfall.Thank you for sharing.
RăspundețiȘtergereNu am fost nici la Bigar, nici la Carsa. Sunt pe lista dupa ce se mai imbuneaza vremea.
RăspundețiȘtergereCe locuri superbe, abia astept sa iesim cu totii in natura.
RăspundețiȘtergereFoarte frumoasa este, tare mi-as doei sa merg sa fac cateva poze si sa admir frumusetea ei. 😊
RăspundețiȘtergereSuperba locație 🤍 am fost o dată acum câțiva ani, dar sper ca la vara sa ajung din nou.
RăspundețiȘtergereVai, ce dor îmi e să călătoresc și să mă bucur de natură. Foarte frumoase pozele.
RăspundețiȘtergereCe faina este, vreau sa o vizitez si eu, mersi pentru prezentarea ei!
RăspundețiȘtergereEu care sunt dstul de aproape de ea, uite ca n-am vizitat-o niciodata si sunt sigura ca am trecut de zeci de ori pe langa ea.
RăspundețiȘtergereNu știam de această cascadă, însă e foarte frumoasă!
RăspundețiȘtergereCat de frumoasa este, mai ales cu toamna pictata in jurul ei. Merita vizitata!
RăspundețiȘtergereEu aveam in plan sa ajung la cascada Bigar, dar am s-o trec si pe aceasta pe lista ca este tare frumoasa
RăspundețiȘtergereCe frumos!!! Nu am mai fost intr-o drumetie de ceva timp si mi-ai facut putina pofta! <3
RăspundețiȘtergereCât de frumos! Abia astept sa am concediu sa ma pot plimba.
RăspundețiȘtergereDe cascada asta chiar nu stiam. Imi e dor de o drumetie.
RăspundețiȘtergereAm sarit-o pe asta! Minunate aceste locuri de care chiar nu am auzit! Pot sa-mi imaginez zona inghetata. Cred ca este mirific!
RăspundețiȘtergereUn weekend placut, draga Carmen!