Totalul afișărilor de pagină

duminică, 17 mai 2020

Degustare online- o experiență oferită de Wine of Moldova

                Un proiect foarte interesant la care am avut marea placere să particip, în online, cum sînt vremurile, dar la fel de savuros totuși. Poveștile de la Wine of Moldova, relatate de Diana Pavelescu- Secretar General al Asociației Degustătorilor Autorizați din România, nu trebuiesc ratate. Pe pagina lor găsiți un concurs unde puteți cîștiga o invitatie la aceste degustări online, o călătorie de 10 săptămîni în care puteți afla lucruri minunate despre vinurile de top ale Republicii Moldova. Am fost în noiembrie și am vizitat crama Cricova , regatul vinului, orașul celor peste un milion de sticle, din păcate, urmatoarele vizite programate la celelalte crame, vroiam să le văd și pe cele mici, au fost întrerupte de grelele evenimente pe care le traim.



            Si cum spuneam, am primit kitul de degustare format din 3 sticle ce conțin vinurile de top ''povestite'' la această ediție: 1 cupaj de Rară Neagră și Saperavi de la Domeniile Davidescu, 1 Cabernet Sauvignon Rose Agrici Winery și 1 vin sec alb Viorica de la Suvorov Vin. Si daca eu le-am scris invers, pentru că am așa o pasiune mai mare pentru vinurile roșii, ordinea servirii este cu vinurile albe întîi, niciodată invers. Dar să vă spun cîteva cuvinte despre locurile unde s-au copt strugurii folosiți la aceste vinuri și despre buchetul lor.


            Suvarov Vin și-a început activitatea în 1998 ca producator de vinuri internationale. Pe podgoriile întinse ale acestei crame se regăsesc soiuri autohtone și internationale, iar vinurile pot satisface și cele mai rafinate gusturi.
           Viorica este un vin alb, sec, cu o prospețime deosebită, o culoare strălucitoare- galben pai cu reflexii verzui- unică în Moldova. Are tușe florale evidente, arome fine, echilibru bun și notele fructate conferă vinului un gust bogat, nuanțat și bine conturat. Poate însoți cu succes preparate din carne albă, pește sau pui, brînzeturi fine sau mîncăruri ușor picante, poate fi luat în considerare ca un aperitiv valoros.




            Agrici Wine, un loc perfect pentru a savura vinuri artizanale, din struguri selectați cu grijă în viile din Mileștii Mici, regiunea Codru, fondată în anul 1958. Cabernet Sauvignon Rose'  2016, cu o culoare pală de petale de trandafir, arome de zmeură și căpșune și note de coacăză roșie. Un gust excelent cu nuanțe dulci în post gust, deși este sec, un vin care mi-a placut foarte mult. Trebuie să recunosc faptul că este favoritul meu din acest trio, poate exact pentru gustul ușor dulceag, este foarte exchilibrat, m-a surprins plăcut.




          Domeniile Davidescu, generații la rînd care s-au dedicat pasiunii pentru vinificație, într-o zonă la granița cu România, între Prut și Dunăre, zonă protejată UNESCO, cu comori de o splendoare nemaipomenită și unde promit să ajung imediat ce se poate. Rara Neagră, rezultatul unui cupaj din 2 soiuri din Europa de Est, un soi vechi cu origini în Moldova și Saperavi din Georgia. După fermentație, vinul este lăsat în barrique frantuzesc de stejar timp de 6 luni pentru ca procesul de maturare să îi ofere un buchet divers și consistent. Un aspect fantastic, roșu-rubiniu intens cu miros de prune uscate, cireșe negre, scorțișoară, note de lemn dulce, piper, coajă de pîine. Catifelat, cu note de ciocolata și vanilie și un post gust armonios. Merge asociat cu paste cu sos ș, abia aștept să pregătesc o porție și să continui degustarea în familie :), cu tocăniță de vită, cu carne de vînat, costiță de porc la grătar, Gorgonzola picantă, Cheddar.






         O experiență foarte interesantă, chiar dacă în online, pînă ajung să degust la fața locului, merge și aa. Este o bună soluție pentru aceste vremuri, chiar dacă socializarea în offline este de preferat. Vinurile le puteți găsi în rețeaua EMag, Elefant, Mega Image, Beicevrei.ro și vă sfătuiesc să le gustați și să vă bucurați cu familia de vinuri bune.
                       

                      Noroc și să auzim de bine!


35 de comentarii:

  1. Mi-a plăcut cum ai descris fiecare aroma și am degustat online fiecare sortiment. Cred că le voi căuta în magazine, pentru că vreau să îmi bucur și papilele gustative!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce dragut! Mi-ar fi placut si mie sa particip.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce fain! Cred şi eu a fost o experiență interesantă. Doar citind-o mi se pare foarte faină ideea!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ideea cu degustarea online e geniala. Imi plac vinurile de la Cricova.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ideea cu degustarea online mi se pare geniala. Mie mi-au placut toate vinurile de la Cricova pe care le-am incercat pana acum... cu scopuri de cercetare, bine-nteles.

    RăspundețiȘtergere
  6. Măi, dar ce te mai răsfeți! :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Rara Neagră pare cel mai pe gustul meu. Nu refuz un vin bun asociat cu mâncăruri la fel de delicioase atunci când am ocazia.

    RăspundețiȘtergere
  8. Asa ai descris de zici ca am degustat di eu :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu am voie să beau alcool, dar mă atrage cașcavalul verde. De când am văzut poza pe instagram sau Facebook pofteam la el :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Da, am baut din fiecare sticla nitel si nici macar nu m-am imbatat! LOL
    Iti doresc o saptamana frumoasa, Coco draga!
    xoxo

    RăspundețiȘtergere
  11. Interesanta idee :)
    Iar firul narativ chiar iti da impresia ca gusti :*

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte tare acest nou concept de degustare de vin, adaptat la vremurile urate pe car ele traim. Eu nu prea beau alcool, dar as crea sa vad cramele de la Cricova... Si sa gust cateva vinuri, bineinteles 😁

    RăspundețiȘtergere
  13. Tare mi-ar plăcea să vizitez și eu crama de la Cricova, cât despre vinuri, nu sunt eu o mare amatoare, însă aș degusta un păhărel din licoarea bahică!

    RăspundețiȘtergere
  14. Mi-ai facut pofta de vin, cu toate ca nu mai am voie sa beau. Bine, hai fie, un pic de gust, merge.

    RăspundețiȘtergere
  15. Foarte interesant subiect. Nu credeam sa existe asa ceva. Sa te bucuri de daruri si sa ne mai povestesti!
    O saptamana frumoasa, Carmen draga!

    RăspundețiȘtergere
  16. Un vin bun nu refuz niciodata, si imi place sa savurez un pahar, seara, la cine cu sotul meu.

    RăspundețiȘtergere
  17. Ce prezentare frumoasă și îmbietoare, sper sa ajung și eu acolo!

    RăspundețiȘtergere
  18. Foarte tare, e prima data cand vad asa cvea, tare :)) Misto si descrierea la toate, fine!!

    RăspundețiȘtergere
  19. Mmm, chiar aș savura acum un pahar de vin, la ceas de seară.

    RăspundețiȘtergere
  20. Nu consum alcool, dar un pahar de vin bun din cand in cand e bine primit !

    RăspundețiȘtergere
  21. Uite ce idee faina, chiar m-ati surprins, bineinteles placut, cu aceasta metoda de degustare online.

    RăspundețiȘtergere
  22. Cat de tare ideea cu degustarea online! Omul este inventiv! Cred ca a fost o experienta inedita!

    RăspundețiȘtergere
  23. Deși nu beau vin, mai bine zis, nu beau deloc alcool, mi-a plăcut cum ai descris fiecare aromă în parte. Super ideea de degustare online!

    RăspundețiȘtergere
  24. m-ai dat pe spate! cramele din moldova nu le-am vizitat, dar le pun pe lista!

    RăspundețiȘtergere
  25. Ce fain. Imi place mult ideea si ma bucur sa vad ca se pot gasi solutii si pentru astfel de evenimente.

    RăspundețiȘtergere
  26. Imi e dor de-o socializare, de-un vin bun si o asociere perfecta a acestuia cu o gustare fina

    RăspundețiȘtergere
  27. Interesantă ideea de a participa la o degustare online. Mă bucur că împărtășești cu noi experiențele de genul acesta.

    RăspundețiȘtergere
  28. Super ideea, si eu sunt o iubitoare de vin!

    RăspundețiȘtergere
  29. Ce interesant! Am salivat cât am citit articolul, nu știu sincer cum aș fi rezistat pe timpul degustării ... online!?!

    RăspundețiȘtergere
  30. Ce tare e ideea cu degustarea online. Nu mi-ar fi trecut prin cap asa ceva. :D Iar vinurile suna tare bine.

    RăspundețiȘtergere
  31. Cat de originala e ideea cu degudtatul online. Vinurile par delicioase.

    RăspundețiȘtergere
  32. Mi se pare o experienta foarte faina si unica, ma bucur ca am aflat de ea!

    RăspundețiȘtergere
  33. Uau, ce tare e ideea aceasta cu degustarea online! :) Oohh, și branza cu pesto, preferata mea ever!

    RăspundețiȘtergere
  34. O idee originala!! Ce interesant sa faci o degustare online!! Poate am ocazia sa particip candva la ceva asemanator. 😘😘

    RăspundețiȘtergere