Totalul afișărilor de pagină

duminică, 16 august 2020

Arboretum Park Simeria



                     Pentru cine trece prin Simeria, am o super recomandare, am avut surpriza să găsesc un loc foarte frumos, un parc dendrologic întins pe 70 de hectare, o minune, o valoroasă colecție de plante lemnoase, exotice și indigene pe care nu trebuie să o ratați nicicum! Este cel mai mare parc dendrologic din țara noastră și al 3-lea ca mărime din Europa. Nu știați, așa este? Mă gândesc cum este să ai o așa minunăție în orașul tău, să poți să te plimbi oricând dorești prin el, printre colecția impresionantă de plante de aici. Este așa de mare că nu-ți ajunge cred nici o săptămână să-l străbați pe tot. Plimbarea pe aleile lui este una dintre cele mai interesante lecții de biologie. 




               Povestea lui începe undeva prin secolul al XVIII-lea, când s-au plantat primii castani și salcâmi, apoi terenul a trecut în posesia unor familii nobile maghiare pentru mai multe generații și a fost îmbogățit în permanență cu soiuri noi. Se pare că ar conține peste 2100 de specii de plante, care mai de care mai uluitoare, printre ele și un salcam cu vechimea de 260 de ani. Găsim aici și Sequoia, arborele uriaș american, și Ginko- Biloba și multi arbori fascinanți, maiestuoși, o colecție de o valoare inestimabila aș zice eu. Parcul merită toată atenția din partea autorităților locale, este curat dar nu cu destule panouri cu explicații sau indicații pe unde să ieși. Chiar m-am pierdut puțin pe acolo. Este o muncă uriașă bănuiesc, dar se merită să te lauzi cu așa ceva în oraș. Pe mine m-a uluit acest parc, îmi doresc să am timp să vizitez o zi întreagă acest loc. Vă las să vă plimbați și voi printre atâta verdeață și să vă bucurați ca mine!



















































             Câteva lacuri amenajate și pline de lotuși roz și albaștrii, un simbol unic și uimitor al naturii, locuri de unde chiar nu îmi venea să mai plec. Nu vă pot spune în cuvinte cât de frumoși sunt lotușii, această surată a florii de nufăr frumos colorată și de dimensiuni mult mai mari.













































              Colecția cuprinde rășinoase, magnolii, bambuși, arbori unici, 2 arbori exotici campioni ai Europei, câțiva giganți, este un loc foarte important prin numărul mare de arbori ajunși la vârste seculare. Este considerat unanim de către specialiști cel mai frumos și valoros parc al țării. Are statut de arie protejata din anul 2000 și sper să afle cât mai multă lume de acest loc minunat pe care îl avem în țară. Biletul de intrare este simbolic, 4 lei, eu cred că ar merita mai mult iar banii să fie folosiți pentru îngrijirea parcului. Am fost de 2 ori la diferență de o lună și de fiecare dată era un singur îngrijitor, nu același, dar cred că insuficient pentru valoarea locului. 


 Ginko-Biloba


      Un loc de o deosebită importanță botanică, forestieră, peisagistică și didactică!


12 comentarii:

  1. Locul ideal pentru plimbare si relaxare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pare un loc ireal, desprins dintr-o poveste. As sta acolo zile in sir sa citesc, sa fac poze si sa ma relaxez. 😘😘

    RăspundețiȘtergere
  3. Vai ce loc frumos, chiar nu stiam de el, multumim se pont👍

    RăspundețiȘtergere
  4. Wow, ce loc minunat! Nu am fost niciodată acolo, dar m-am plimbat un pic cu ajutorul pozelor făcute de tine.
    Gata! Este pe listă cu destinații.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu știam de existenta acesti parc, desi locuiesc destul de aproape de Simeria. Trebuie neaparat sa-l vizitez!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce locuri frumoase, chiar imi este dor de o plimbare in natura.

    RăspundețiȘtergere
  7. Fantastice locuri!
    Iar m-ai făcut să visez și să-mi doresc să plec cât mai repede într-o călătorie! Noroc că reușești să ma porți prin locurile în care ajungi și îmi mai trece dorul.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce de bogata în poze ai fost. 😊 Am descoperit macar și eu ceva frumos. 💖 💖

    RăspundețiȘtergere
  9. Dacă nu putem pleca la astfel de plimbări, ne duci tu! Mulțumesc, dragă Coco!

    RăspundețiȘtergere
  10. Numai locuri faine descopăr pe blogul tău! 😍

    RăspundețiȘtergere