Totalul afișărilor de pagină

joi, 6 februarie 2020

Castelul de Lut- Valea Zînelor


                    ''Demult, tare demult, prin parțile astea de lume trăiau niște zîne. Erau în bună înțelegere cu oamenii, care știau că sînt suflete bune și nu se amestecau în treburile lor. Zînele locuiau într-o pădure, lînga un rîu, iar oamenii numiseră acel loc fermecat Valea Zînelor. Iată însa ca într-o zi liniștea locurilor a fost tulburată de un zmeu care a pus ochii pe acele meleaguri. I-a plăcut pădurea și rîul și s-a hotărît să își facă acolo sălașul. Insă nici zînele, nici oamenii nu voiau o astfel de dihanie în apropierea lor, asa că- unii cu furci și topoare, alții cu baghete magice- au pornit împotriva zmeului. Lupta a fost înfricoșătoare și a durat 3 zile și 3 nopti. Zmeul a fost învins și a fugit în lume, spre bucuria oamenilor și a zînelor. Pădurea însă era pîrjolită, așa ca zînele nu mai aveau unde să locuiască. Si-au luat rămas bun de la oameni și au plecat spre alte meleaguri, făgăduind însă oamenilor că se vor întoarce atunci cînd vor putea locui din nou în vale.''








               Astfel, în primavara anului 2014, o tînără familie strămutată în Vale și îndrăgostită de loc, de povești, de magie, cu iubire și dăruire au pornit construcția unui castel care să redevină casa zînelor. Au folosit lemn și piatră, însă cel mai de folos le-a fost lutul, cel care le-a închegat împreună. I-au spus Castelul de Lut din Valea Zînelor și au dat veste în toate zările că e gata, astfel ca zănele să afle și să se întoarcă acasă. Daca s-au întors sau nu zînele, vom afla, însă povestea lor, a Vaii și a Castelului s-a răspandit și a facut înconjurul pămîntului. Oameni din toată lumea au început să vină aici și să admire Valea, rîul, muntele și minunatul Castel de Lut Valea Zînelor.

     





















             Am fost și eu printre cei care s-au minunat și spun mai departe altora povestea! Poate într-o zi vor afla și zînele... deși... cu siguranța eu zic că le-am zărit la rîu!


         

29 de comentarii:

  1. Un loc tare frumos, într-adevăr! Am în plan să ajung și eu cât de curând.

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi doresc de mult timp sa ajung aici, poate la vara. Locatia e de vis.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt atâtea locuri fantastice în țara asta! Îmi doresc să ajung în acest loc de multă vreme, sper ca anul acesta să se întâmple.
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Superb locul. Sper să ajung să îl vizitez și eu .

    RăspundețiȘtergere
  5. L-am vazut doar in poze, dar chiar pare magic!
    Multumesc pentru reamintire, draga Carmen!
    Un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ne-am tot propus să ajungem să vizităm și noi acest loc frumos, dar încă nu am ajuns. Însă în această primăvara vom face un road trip!

    RăspundețiȘtergere
  7. Un loc turistic de vis! Imi doresc de mult timp sa vizitez si eu Castelul de lut.

    RăspundețiȘtergere
  8. Si eu vreau de mult sa ajung in acest loc minunat !

    RăspundețiȘtergere
  9. Inca nu am ajuns la Castelul de Lut dar plec, nostalgica, cu imaginatia ori de cate ori vad fotografii de acolo!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ahhhh. Îmi doresc să ajung aici de foarte multă vreme. Este pur și simplu superb. Pozele sunt minunate, mi-a făcut mare plăcere să mă uit la ele.

    RăspundețiȘtergere
  11. Am.tot vazut apropiati care au vizitat acest loc, o sa il vedem si noi cat de curand.

    RăspundețiȘtergere
  12. Am fost și noi la începutul lui decembrie. Sincer, nu m-a dat pe spate. Multa aglomerație, mult noroi... Nu stiu, dar nu m-am omorat

    RăspundețiȘtergere
  13. Vai, cat e de frumos acolo! E un loc in care ar trebui sa ajung cat mai curand.

    RăspundețiȘtergere
  14. Este un loc mult prea frumos, sper sa îl vizitez vreodată. 😊

    RăspundețiȘtergere
  15. Ce loc splendid. Sper sa ajungem si noi anul acesta acolo, pare superb.

    RăspundețiȘtergere
  16. Imi doresc mult sa ajung si eu intr-un asemenea loc. L-am tot vazut pe internet si este foarte frumoasa destinatia si arhitectura caselor

    RăspundețiȘtergere
  17. Sper si eu sa ajung intr-o vizita la Valea Zanelor. Pare minunata zona.

    RăspundețiȘtergere
  18. Castelul de lut e unul dintre locurile in care chiar vreau sa ajung, are asa un aer magic. Mi-ar plăcea sa ajung vara asta, cred ca ar ieși niste poze superbe

    RăspundețiȘtergere
  19. Este o zona superba! Noi am fost in vara si chiar ne-am simtit foarte bine !

    RăspundețiȘtergere
  20. Inca nu am ajuns aici, dar e pe lista mea de dorinte aceasta locatie. Arata absolut superb!!

    RăspundețiȘtergere
  21. De multă vreme îmi doresc să ajung și eu acolo. Anul acesta sper să reușesc.

    RăspundețiȘtergere
  22. E atat de frumoasa zona aceasta. Sper sa ajung si eu acolo

    RăspundețiȘtergere
  23. Frumoasă construcție! Lutul rotunjit și acoperișul din șindrilă sunt în spiritul arhitecturii moderne care reînvie tradițiile.
    Mulțumesc că ai împărtășit cu noi, dragă Coco!

    RăspundețiȘtergere
  24. Mi-am propus si eu de mult timp sa ajung in Valea zanelor, sa vad castelul de lut, dar nu s-a intamplat inca, asa ca m-am bucurat cu atat mai mult sa-i aflu povestea.

    RăspundețiȘtergere
  25. E o locatie pe care imi doresc sa o vad de foarte mult timp.

    RăspundețiȘtergere
  26. Aceasta este o locație pe care îmi doresc de mult să o vizitez și nu știu cum de am ratat-o când am fost ultima dată la Sibiu. 🙄

    RăspundețiȘtergere
  27. Îmi doresc să ajung la Castelul de lut, m-aș simți ca într-o poveste. Mulțumesc că m-ai purtat într-o lume minunată cu ajutorul fotografiilor și al povestirii.

    RăspundețiȘtergere