Totalul afișărilor de pagină

joi, 23 mai 2019

Poiana Narciselor- Vad

      La cîțiva kilometri de Brașov, în satul Vad din comuna Șercaia, există o arie protejată de interes național, o rezervație naturală de tip botanic, poieni cu narcise, cunoscute sub numele de Poiana Narciselor. Pe o suprafață de aproape 400 de hectare crește o pădure de stejar cu poienițe pline de o specie de narcise ocrotită prin lege. Este cea mai mare poiană cu narcise din Europa. Ocrotită prin lege, mult spus, ocrotită fața de nu se stie cine, în nici un caz de hoardele de oameni care nu se pot stapîni sa nu le calce în picioare și să le rupă. Nu vreau să spun mai mult, am stat cîteva ore și m-am bucurat de imagini, sînt convinsă că din nefericire, generațiile viitoare nu se vor bucura de ele.




         Solul este mlăștinos și stejarii rari nu umbresc foarte tare, favorizînd creșterea si abundența de flori. Înfloresc milioane de narcise care dau o imagine încîntatoare locului, imagine de care nu reușești să te mai saturi. Mi-am dorit tare mult să ajung aici, de multi ani tot încerc și mă bucur că am ajuns pînă nu este prea tarziu. Am stat de vorba cu 2 rangers cam o oră și nu am auzit lucruri de bine despre viitorul acestor locuri. Cred ca ați vazut imagini ce circulau pe FB cu poiana narciselor de lîngă Sibiu, o altă arie naturală ce a încăput pe mîna unui... nici nu stiu cum să-i zic... ce a arat din prostie sau din motive tîmpite poiana :(. Intrebarea este cum de s-a putut așa ceva, sa fie vîndută o arie protejată!



             În fiecare an este un festival foarte frumos ce se Ține la marginea pădurii pe un tăpșan. Anul acesta a fost mai devreme decat de obicei și narcisele erau doar îmbobocite, dar spectacolul tot nemaipomenit. De obicei festivalul este în jurul sărbătorii de Constantin și Elena, o frumoasă sărbătoare etnologică și folclorică, nu știu din ce motiv primăria a hotarît sa fie mai devreme. Organizatorii au trasat alei prin padure cu cordoane ce aratau pe unde trebuie să mergi și să admiri florile dar ți-ai găsit... oamenii ignorau total acele cordoane și săreau peste ele calcînd florile în picioare.


          Oameni buni, bucurați-vă de minunile naturii și lăsați și pentru copiii voștri, este singurul îndemn pe care pot să-l fac! NU RUPEȚI ACESTE MINUNĂȚII!!



19 comentarii:

  1. Am fost acolo ...
    Este un adevarat rai pe pamant atunci cand sunt toate înflorite!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos loc. Vorba Ellei, pare un rai. Si uneori raiul e calcat in picioare, la propriu, cum te revolta pe tine, pe mine...etc
    :) Multumim ca l-ai impartit cu noi. Numai bine!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Este minunat la Vad... imi amintesc ca am fost cand eram mici... treci printr-o padurice si apoi iesi in poiana. Era ca in povesti.
    Pupici :*

    pS: cat despre Sibiu... nu am cuvinte :(.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce frumos! Am auzit de acest loc dar nu am reusit inca sa ajung acolo :(

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am fost niciodată acolo, dar după ce am citit acest articol, îmi doresc mult.

    RăspundețiȘtergere
  6. Imi plac Narciele, mirosul lor ma incanta de fiecare data, poate anul viitor voi ajunge si eu, atunci cand sunt in inflorite.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt atat de frumoase si delicate! Arata minunat❤

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt atat de frumoase si delicate! O minune a naturii.

    RăspundețiȘtergere
  9. Foate dragut! Eu nu am fost acolo niciodata.. :(

    RăspundețiȘtergere
  10. Îmi plac Narcisele și cel mai mult le apreciez pentru mirosul lor

    RăspundețiȘtergere
  11. In Brasov am ajuns de mai multe ori, insa nu am stiut de acest satuc. Data viitoare nu il voi rata

    RăspundețiȘtergere
  12. Imi plac mult narcisele. Mi-ar placea sa uit de mine cateva ore acolo.

    RăspundețiȘtergere
  13. Narcisele imi sunt cele mai dragi, dupa ghiocei bineinteles.

    RăspundețiȘtergere
  14. Superbe florile, pacat de unii vizitatori!

    RăspundețiȘtergere
  15. Frumoase imagini, triste informațiile tale. N-o să ne civilizăm niciodată?...

    RăspundețiȘtergere
  16. Narcisele sunt unele dintre florile copilariei mele, imi amintesc mirosul lor ca prin vis. Partea proasta este ca da, nu prea am mai vazut...

    RăspundețiȘtergere