Totalul afișărilor de pagină

duminică, 10 iulie 2011

MINUNATA CETATE A NEAMTULUI
























Situată în partea de nord-est a judeţului Neamţ, la o depărtare de cca. 46 de km de reşedinţa acestuia şi în imediata apropiere a oraşului Tg. Neamţ, Cetatea Neamţ (sau a Neamţului) face parte din categoria monumentelor medievale de valoare excepţională din România. Apariţia şi existenţa sa sunt strâns legate de istoria locului, a cărei vechime coboară cu mai bine de şapte milenii în negura timpului.



Cetatea Neamţ (cunoscută impropriu sub titulatura Cetatea Neamţului) este o cetate medievală din Moldova, aflată la marginea de nord-vest a oraşului Târgu Neamţ (în nord-estul României). Ea se află localizată pe stânca Timuş de pe Culmii Pleşului (numită şi Dealul Cetăţii), la o altitudine de 480 m şi la o înălţime de 80 m faţă de nivelul apeiNeamţului. De aici, străjuia valeaMoldovei şi a Siretului, ca şi drumul care trecea peste munte înTransilvania.
Cetatea Neamţ făcea parte din sistemul de fortificaţii construit înMoldova la sfârşitul secolului al XIV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman. Sistemul de fortificaţii medievale cuprindea aşezări fortificate (curţi domneşti, mănăstiri cu ziduri înalte, precum şi cetăţi de importanţă strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având şanţuri adânci.
Cetatea a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ştefan cel Mare şi distrusă în secolul al XVIII-lea (1718) din ordinul domnitorului Mihai Racoviţă.
Cetatea Neamţului a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ din anul 2004

             SOBIESKI SI ROMANII- CONSTANTIN NEGRUZZI -  FRAGMENT
Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamţu, pe la sfârşitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marşa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofiţeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vrâstei, posomorât, gânditor, necăjit, şi doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze. În sfârşit venea duiumul oştei: trăsuri, bagaje, pedestraşi, şleahtă pospolită, amestecaţi, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe faţă şi cu durerea în inimă. Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor, şi pasul oamenilor ce abia se mişcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, şi oamenii s-au hrănit numai cu poame.
Şi însă această oaste, în stare aşa ticăloasă, e acea ce a îngiosit de atâte ori trufia semilunii, iar acei trei fruntaşi ofiţeri sunt hatmanii Iablonovski şi Potoţki, şi cel din mijlocul lor însuşi Ion Sobieţki, regele Poloniei.
Şi cum să nu fie supărat şi necăjit vestitul rege? El, Sobieţki, fala leşilor, eroul creştinătăţii, mântuitorul Vienii, să fie nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor, a se trage dinaintea tatarilor şi a moldovenilor, a-şi privi oastea ticăloşită de lipsa merindelor, horopsită de duşmanii carii îl urmează mişeleşte, fără a îndrăzni să-şi deie piept făţiş cu el, şi fac pradă tot ce cade, tot ce rămâne pe urmă; a nu întâmpina în drumul său decât o fioroasă pustietate!
Cum am zis, mergea încet şi gânditor. Hatmanii lângă dânsul păzeau tăcere, respectând supărarea sa de care şi ei se împărtăşeau.
— Ce castel e acesta? întrebă Sobieţki când, rădicând capul, zări pe sprinceana dealului, înălţându-se trufaşă dinaintea lui, cetăţuia Neamţu. Cu bună seamă vrun cuib a talharilor acestor de moldoveni!
— La vreme de război, aici domnii Moldovei obicinuiesc a-şi trimite averile lor, răspunse Potoţki.
— Aşa! Să mergem dar să-l luăm. Oh! voi să-mi răzbun pre Cantemir care mă înşălă, şi mă făcu să pierd atâţa viteji!
— Eu aş zice să lăsăm cetatea aceasta, zise Iablonovski, şi să ne urmăm drumul înainte. Avem tunuri de câmp, nu de asalt.
— Ba, pre numele patronului meu! nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobieţki fără a i se cuceri? N-avem tunuri? Vom lua-o dar cu mâinile.
   SI NU AU LUAT -O !!!!







4 comentarii:

  1. da , sunt niste locuri minunate...te minunezi ce puteau face oamenii..atunci....si noi nu suntem in stare acum sa facem o autostrada !

    RăspundețiȘtergere
  2. O excursie minunata!! Sotul meu e din Piatra Neamt si nu e vara sa nu ajungem la Cetate ;))) E bine c-ai avut parte de vreme frumoasa.. noi ultima data cand am urcat ne-a prins ploaia si am ajuns ciuciulete sus ;)) dar ne-am uscat pe cetatea Neamtului,, da ?? ;))) Pupici Coco

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte frumoase locuri...si Piatra..un oras minunat !

    RăspundețiȘtergere