Incep postarile despre calatorii si drumuri cu un loc foarte frumos din Moldova, unde am ajuns spre sfarsitul anului care tocmai a trecut. De multă vreme îmi propusesem să merg să vad această cramă, și nu numai, de care tot auzisem diverse lucruri frumoase, am reușit în sfîrșit și chiar mai vreau să merg odată! Si aici și în celelate crame din Moldova, chiar o să fac un drum al vinului din această zonă, oricum, vă sfătuiesc să mergeți!
120 de kilometri de străzi, locul unde cosmonautul Iuri Gagarin, cel care nu s-a rătăcit în spațiu, dar a făcut-o aici. Cel mai mare complex subteran, cunoscut în întreaga lume pentru vinurile lui și pentru labirinturile imense, orașul de sub pămînt, cel care în anul 2003 a fost declarat obiectiv al patrimoniului cultural. Locul unde se produce vin după o rețetă veche de peste 500 de ani.
Istoria acestui loc uimitor, în care am reușit să ajung și în care sigur voi mai merge, datează din 1952 cînd a apărut o mare problemă cu spațiul de depozitare, păstrare și maturare al vinurilor și cînd s-a propus utilizarea în calitate de depozite a hrubelor din care se extrăgea piatra de construcție. A fost o bună alegere și astăzi Cricova este cel mai valoros brand din Moldova. Deși proprietățile de viță de vie sînt cele mai mari din țară, strugurii sînt culeși manual, condițiile de păstrare originale în depozitele subterane, microclimatul unic, totul este perfect pentru producerea și maturarea vinurilor de înaltă calitate.
Un adevărat oraș, cu străzi, bulevarde, indicatoare rutiere, semafoare, drumuri cu denumiri precum Cabernet, Dionis, Aligote, Sauvignon. O remarcabilă colecție de vinuri, aproape 1,3 milioane sticle de vin, fiecare cu istoria sa.
Un exemplar unic, un lichior Jan Becher produs în 1902, ce are la bază 27 de ierburi medicinale, un lichior care se produce și în ziua de azi.
Perla colecției, vinul roșu de desert Ierusalim de Paști, singurul exemplar din lume care s-a păstrat, valorează 150.000 de dolari.
Colecții particulare ale demnitarilor lumii, bineînțeles că nu lipsesc nici ale alor noștrii...
Sălile de degustări, 5 la număr, spațioase și impunătoare, cu elemente de arhitectură clasică și ornamente moderne. Decorate cu tapiserii, vitralii, sculpuri în lemn, adevărate opere de artă.
Sala Europeană
Casa Mare, sala tradițională din zona rurală
Sala Fundul Mării, cea care mi-a plăcut în mod deosebit, foarte originală, simbolizează fundul Mării Sarmatice, cea care a existat aici cu circa 12 milioane de ani în urmă.
Oricum ai face, nu poți să vezi tot într-un singur tur prin cramă. Informațiile sînt așa de multe că abia după ce ai ieșit le poți așeza cumva. De aceea zic, aici mă voi întoarce, este un loc pe care nu trebuie să îl ratați nicicum. Aici are loc în luna februarie a fiecărui an, festivalul Underland, singurul festival underground din lume, un eveniment ce merită experimentat fără doar și poate!
Extrem de interesant! Mi-ar placea tare mult sa ajung si eu vreodata pe acolo. Mi se pare fascinant cat e de mare si cat de multe sticle de vin sunt depozitate acolo. Banuiesc ca aveau si de vanzare pentru turisti, nu? Oricum mi se pare exagerat ca o sticla de vin sa coste 150.000 de dolari, nu conteaza cat de veche e!
RăspundețiȘtergereArata palpitant! Cred ca este o senzatie deosebita sa te 'priveasca' aceste sticle! :D
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru aceste informatii despre destinatii speciale!
Un weekend placut, draga Carmen! Si Noul An sa-ti aduca multe calatorii deosebite!
Mi-ar plăcea și mie să vizitez Cramele Cricova, mai ales că este cam singurul vin pe care îl agreez.
RăspundețiȘtergereCe experienta minunata ai trait! o sa dau linkul cu articolul tau unei prietene care isi doreste de mult timp sa ajunga acolo, o vor ajuta informatiile scrise de tine :)
RăspundețiȘtergereFoarte interesant. Nu am vizitat niciodată o crama și ma bucur ca m-am putut delecta cu pozele postatate de tine.
RăspundețiȘtergereUn loc interesant ce merita vizitat. Cu siguranta voi incerca sa ajung aici anul acesta.
RăspundețiȘtergereExcelentă prezentare! Foarte interesantă și bogat susținută de fotografii. Felicitări, Coco!
RăspundețiȘtergereUn loc cu traditie, eu nu am fost niciodata intr-o crama, dar o astfel de experienta merita traita macar o data.
RăspundețiȘtergereAnul trecut am fost la Cricova! Este o experienta tare faina!
RăspundețiȘtergereFoarte frumos, chiar anul trecut ma gandeam si eu sa ajung pe acolo , sper ca anul asta sa o fac
RăspundețiȘtergereAm fost si eu la Cricova acum cativa ani si chiar mi-a placut mult.
RăspundețiȘtergereO destinație cu o altfel de istorie și o experienta tare interesanta.
RăspundețiȘtergereVai, ce mi-as dori sa ajung si eu intr-un asemenea loc.
RăspundețiȘtergereMi-as dori si eu sa vizitez aceste crame. Am baut niste vinuri tare bune de la Cricova
RăspundețiȘtergereCat de intetrsant e locul!!!
RăspundețiȘtergereEste exact genul de loc unde as vrea sa-mi petrec weekend-urile 😋
RăspundețiȘtergereSi noua ne-a placut foarte tare la Cricova!
RăspundețiȘtergereUn loc care merita cu siguranta vizitat.