Descoperă Muzeul Satului Dimitrie Gusti- creativitatea și spiritul poporului român

            Pentru ca urmează 1 decembrie, sărbătoare publică în țara noastră, vă propun o lungă postare cu imagini ce oglindesc fidel viața tradițională românească și prezervarea patrimoniului. De mult timp îmi doream să ajung în acest muzeu în aer liber, o expoziție care acoperă 14 hectare, 380 de monumente, 60.000 de obiecte în colecțiile de patrimoniu și peste 250.000 de documente de arhivă referitoare la sat și viața sa tradițională. Nu îți ajunge o zi întreagă sa vezi totul în detaliu, este obiectivul cultural cel mai vizitat din țară. 10 colecții de patrimoniu: lemn, port popular, scoarțe, obiceiuri, textile, religioase, ceramică, documentare, țări străine, jucării, o adevărată marcă românească.

 Casa evreiască, 1860 din Poienile Izei, inima Maramureșului

 Biserică de lemn, monument de arhitectură religioasă, sec XVIII-lea, Turea, Cluj

             Casă gospodărie muzeu, 1927, Soveja, Vrancea cu antreu, salon, 2 camere, cămăra, prispă, bucătărie și beci. Mobilier de factură urbană, multe obiecte de uz casnic și gospodăresc.

          Gospodărie început de secol XX, Afumați, Cîmpia Vlăsiei, specifică zonei de cîmpie și podiș

         Casă maramureșeană, 1948, Valea Cosăului cu bîrne de brad, asezată pe soclu de pietre de rîu

           Cabană forestieră, Valea Doftanei, Prahova

         Gospodărie de viticultor, sec al XIX-lea, Ticleni, Gorj, construcție cu 2 niveluri, pe temelie de piatră, pereți lipiți cu lut și văruiți, acoperiș de șindrilă, fațada decorată cu motive gorjenești

              Casa cu 2 nivele, 1882, Budieni, Gorj

              Casa de oieri, Teșila, Prahova, sec. al XX-lea, localitate atestată în timpul domniei lui Radu Paisie. Casa are prispă, foișor, pivnița, tinda și 2 camere de locuit, o cameră ''curata'' și cealaltă cu soba de gătit.

           Bordei, Obcina Feredeul Cucoșului, sec. al  XVIII-lea, era situat pe o pajiște alpină la cota 1000 metri, locuință temporară cu cameră de locuit, cuptor din cărămidă cu horn.

        Pimnița cu cămară, Moșteni-Greci, Argeș, sec. al XIX-lea, o anexă gospodărească construită în afara vetrei satului destinată păstrării fructelor, țuicii, uneltelor. Are 2 niveluri, pivnița cu cămara și prispă și etajul.

            Staur circular din piatră, jumatatea sec. al XIX-lea- construcție pastorală de tip arhaic specifică satelor risipite din munții Sureanu, utilizată pentru adăpostirea oilor pe timpul iernii.

               Staur poligonal din lemn, 1960, Gradiștea de Munte, Hunedoara

       Gospodărie de vasar, sec. al XIX-lea, Lazești, Alba, fostă proprietate a unui vasar, adică dogar.

           Locuintă săsească din Valea Hîrtibaciului cu camera curata, camera de locuit, bucatărie, tinda și grajd pentru animale în prelungire.

        Teasc de stors ceara, sf. sec. al XVIII-lea, Sebeșu de Jos, Sibiu, construcție prevăzută cu vatra unde se fiebea boștina- ce rămînea de la storsul fagurelui după extragerea mierii-, pentru obținerea cerii. Teascul a funcționat pînă în 1997, ceara din Tările Române era de cea mai bună calitate.

            Gospodarie de apicultor, 1882, Cut, Alba, un sat de tip adunat din Valea Secașului unde ocupațiile de bază ale locuitorilor au fost agricultura, creșterea animalelor și viticultura.

             Gospodărie tătărească, sec. al XX-lea, Independența, Constanța, cu anexe

            Casa, 1876, Sant, Bistrita-Năsăud, pe Valea Someșului Mare, arhitectura specifică locului

              Casă, 1847, Tilișca, Sibiu, zona Marginimii Sibiului, cunoscută pentru practicarea intensă a păstoritului prin transhumanță. Marginenii au stînele pe muntele Cindrel, iar casele în satele așezate ca o salbă pe versanți. De aici parcurgeau lungi drumuri între pășunile alpine și valea Dunării sau țîrmul Mîrii Negre, constiuindu-se într-unul din factorii importanți de unire a populațiilor românești de peste Carpați.

          Gospodarie, sec al XIX-lea, Stănești, Arges, zona etnografică Muscel, așezat pe ambele maluri ale rîului Doamnei, sat de tip răsfirat, cu șură, fînar, povarna pentru distilarea țuicii, bucătărie de vară, cotețe pentru porci și porumbei.

         
       Gospodarie sec al XIX-lea, Dumitra, Alba, zona Tarnave, Podișul Transilvaniei, ocupația principală fiind cultura cerealieră, specifică categoriei sociale țarani ''jeleri''- adică țărani liberi- dar cu puțin pămînt, care lucrau pe marile latifundii aparținand nobililor feudali. Dimensiunile casei și lipsa anexelor, poarta scundă, sînt însemne ale acestei stări sociale.

                 Inceput de sec. XX-lea, Rușețu, Buzău, nord-estul Muntenie, malul Călmățuiului, sat de agricultori și crescători de animale, inclusiv cai de rasă. In trecut era și loc de iernat pentru mocanii transhumanți din Buzau și Brașov.

           In zona subcarpatică a Buzaului s-a cristalizat în sec XVIII-XIX- lea o arhitectură populară monumentală, cu forme armonioase reprezentată prin această casa. Ocupațiile erau agricultura, păstoritul și pomicultura, ultima fiind ''zăcătoarea'' vasul unde se puneau la fermentat fructele pentru țuică. In casă, scoarțe și covoare de lînă, ștergare de bumbac cu ample compoziții decorative, vase, buciume de cireș, crintă de stors cașul.

                 Streampul de zdrobit minereu aurifer, Bucium-Poieni, jud. Alba, sec. xx-lea. Aurăritul, un meșteșug străvechi, a fost practicat în țara noastră, cu deosebire de locuitorii unor sate din Munții Apuseni pînă în 1948, anul naționalizării socialiste.

                     Vîltoarea Borlova, piua de haine, jud. Caras- Severin, sec. XIX-lea. Cea mai simplă instalație hidraulică pentru prelucrarea tesăturilor mari de lînă, respectiv cergilor. De forma tronconică, cu baza mare în partea superioară, realizată din scînduri, mai înguste jos, fixate pe cercuri de lemn. Suvoiul de apă dirijat pe un jgheab înclinat ajunge cu mare viteză în vîltoare, în partea laterală, imprimand țesăturilor o mișcare de rotație, care după cca 15-20 ore de rotire în apa învolburată, se îngroașă și se flaușează. Instalația este folosită și pentru spălarea țesăturilor, o adevarată mașină de spălat, bunica celei moderne.

        Cherhana, Tulcea, Jurilovca, construcție specializată pentru pescuit intens. Are o denumire de origine turcă, înseamna ''loc de negoț'' și cuprinde săli de prelucrare și preparare a peștelui, de păstrat unelte de pescuit. Prispa, dispusă pe 3 laturi, este folosită ca debarcader pentru bărcile pescarilor.

               Locuință specifică zonei de Deltă, cu detaliile specifice și lemn vopsit în culoarea cerului

               Han sec. XIX-lea, Vălenii de Munte, Prahova, Valea Teleajenului, o frumoasă regiune colinară, un adevarat vad negustoresc. Hanul ''La Barieră'', cunoscut loc de popas, loc unde a poposit în timpul unei călătorii și domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

                  Bordei din sec. al XIX-lea, sat Castranova, Drăghiceni, un tip de locuință semi-îngropată, cu șarpantă din lemn de stejar. Cauzele perpetuarii acestor constructii era clima aspră cu vînturi puternice și mari diferențe de temperatură între vară și iarnă, cît și permanentele incursiuni turcești făcute la nord de Dunăre timp de secole.

              Un alt model de bordei, menținut în Oltenia, interiorul cu ambient plăcut și prietenos, cu mobilier rudimentar, țoluri și velințe din cînepă groasă.

                  Gospodarie de la 1800, tipică tăranilor înstariti din nordul Gorjului, amintind de celebrele ''cule'' boierești din zonă. Sculptura porților și stîlpilor prispei se înscrie în rîndul acelor cunoscute crestături gorjene ce au constituit cu siguranță sursa de inspiratie pentru creația sculpturii moderne a lui Constantin Brîncuși.

           Goicea Mică, Dolj, casă spațioasă de clăcași, interior cu obiecte de lemn și aramă, lăzi de zestre pictate și sculptate, așternuturi, scoarțe și chilimuri, velințe și căpătîie bogat decorate cu motive antropomorfe și zoomorfe stilizate.

            Casă din zona Draguș, Brasov, sec. XIX-lea, pe temelie de piatră, cu pivniță, cu pereți tencuiți și văruiți și bîrne de brad.

                 Valea Arieșului, casă și cămară din cununi de bîrne de brad cioplite.

           ''...pentru a fi bine înțelese obiectele trebuiesc să fie asezate în Muzeu, așa cum sînt ele în realitate, nu între pînze, ci într-o casă adevărată; nu în standuri, ci în bătătura din gospodaria omului. Ne trebuia cu orice preț un Muzeu în aer liber, în care standurile să fie case întregi tărănești, ele înșile piese de muzeu, casele la randul lor fiind așezate astfel ca să închipuiască un sat adevarat.''
                     
                        Dimitrie Gusti- 1936, fondatorul Muzeului Satului